Pentru că alegerile parlamentare din România nu îmi stârnesc nici măcar minimul interes, mă îndrept cu destulă curiozitate către ceea ce se va întâmpla pe data de 4 noiembrie în SUA, si anume alegerile prezidențiale. Mă întreb dacă și americanii, asemeni nemților și francezilor, îl vor prefera pe Obama în locul lui McCain.

Am senzația că i se face mare lobby democratului; dupa ce am ascultat peste tot comentarii răutacioase la adresa lui Hillary, acum este rândul republicanului să primească porția de malițiozitate din partea susținătorilor afro-americanului și nu numai.

Unele ziare fac ceea ce se practică dintotdeauna: publică pe prima pagină cum că Obama este noul președinte. Acest fenomen de anticipare vine din dorința de a fi primii care anunță mult așteptatul nume. Nu știu dacă acest lucru aduce sau nu un beneficiu candidatului în cauză; sunt mari șansele ca acesta să fie o tactică interesantă, care ar putea duce chiar la răsturnări de situație.

Dacă la noi orice este posibil, de ce să nu credem că si acolo unde mizele sunt incomparabil mai mari se poate ajunge la o manipulare în masă, la câștigători falși și, de ce nu, în cele din urmă, la un președinte de culoare.

Am 20 de ani…si inca sunt entuziasmata ca parerea mea conteaza, ca am sansa de a vota pe aceia pe care ii simpatizez, ca ale mele convingeri politice sunt cele mai bune; si totusi nu imi sunt toate lucrurile atat de clare.

Printre atatia demagogi se evidentiaza cativa oameni in mintea mea: Sorin Oprescu, medic chirurg respectat, Ludovic Orban, Ministru al Transporturilor si Cristian Diaconescu, reprezentant PSD.

Acum chiar nu stiu ce va cantari mai mult in luarea deciziei in ceea ce priveste alegerile pentru Primaria Capitalei (ale caror rezultat ma intereseaza): consideratia fata de un om care imi este intamplator model in plan profesional, un om pe care l-as vota doar pentru partidul pe care il are in spate si care isi conduce campania politica sub motto-ul unei sinceritati absolute, sau un inginer care intr-adevar stie ce vorbeste cand este lasat desigur sa se exprime pana la capat…

Mai sunt curioasa daca intr-adevar vor ajunge in turul 2 cei despre care se tot aminteste…:D

De cand sunt la Medicina imi pun frecvent intrebarea asta.

Postul care urmeaza e o reflectie asupra acelora care cred eu ca merita si se termina prin o scuza poate in ceea ce ma priveste.

Am reusit sa vad 2 programe ale patinatorilor mei preferati (din prezent): Stephan Lambiel si Brian Joubert—-ambii castigatori a cel putin un Titlu Mondial, Olimpic si numeloase Nationale.

Ambii au plecat de la programul scurt de pe pozitii dezavantajoase: 5, 6.

Proba libera urma sa fie deci decisiva.

Am vazut un Lambiel pierdut, care nu si-a revenit dupa socul primei cazaturi…a trebuit sa suporte sa arate publicului o prestatie care nu il mai reprezenta, care nu arata nimic din efortul depus si din increderea pe care o are oricine care a castigat deja de 2 ori Campionatul Mondial. Ce i-au iesit impecabil au fost insa piruetele pentru care este de altfel atat de renumit…

A urmat imediat Brian Joubert care s-a controlat incredibil si a aratat incredere in executie, prezentand un program uluitor (a riscat chiar, si in mijlocul programului, dupa o cvadrupla si un triplu axel reusite a aratat un semn triumfator catre public, fapt ce in cele din urma nu a reusit sa starneasca decat un alt val de simpatie din partea intregii lumi).

La sfarsitul acestei zile, cei doi privesc diferit dedicatia si efortul sustinut la care s-au supus; exista satisfactie sau dezamagire.

Azi am fost Stephan Lambiel, dar incerc sa fiu nu Joubert, ci tot Lambiel, numai ca un Lambiel la antrenamente:)

Pentru aceasta seara va recomand noul album R.E.M: Accelerate. Este nou si merita macar curiozitatea noastra:)