Mi-am schimbat domeniul și de acum puteți citi articolele mele aici:

http://literealbe.com/.

Vă aștept

Am ascultat atât de mult ‘Viva La Vida’ a celor de la Coldplay și acum îmi este dat să aflu și care le-a fost ‘muza’: ‘If I Could Fly’, piesa instrumentală ce aparține chitaristului Joe Satriani încă din 2004…

Seamănă?!

Este impresionant interesul pe care românii îl acordă în ultima vreme achiziționării într-un timp cât mai scurt a câtorva rânduri bune de cărți din cele mai frumoase și lucioase.

‘Cotidianul’ a fost deschizător de drumuri în acest sens; o serie de oameni avizați propunea un titlu care merita să fie distribuit săptămânal o dată cu ziarul. Nu achiziționai cele mai bune cărți din punct de vedere calitativ, dar ca și pasionat de lectură, puteai să îți creezi astfel ieftin și relativ repede propriul univers literar.

‘Adevărul’ vine cu o colecție serioasă: o sută de cărți din toate colțurile lumii învelite în piele ecologică; este cea mai bună alegere a celor care vor să se bucure de ‘câțiva metri de coperte’, care de data aceasta pot avea și un oarecare conținut, aliniate frumos, care dau excelent în biblioteca nouă, înconjurată însă de aparatele de ultimă generație care o vor eclipsa, desigur, în cele din urmă…

P.S. Încercati să dați ceva bani în plus vânzătorilor de la chioșcuri dacă vreți neapărat și ‘Marile speranțe’, căci e păcat să nu aveți și prima carte din colecție, care, paradoxal, se ditribuie gratuit…

‘The Dark Knight’ nu este ultimul film în care a jucat talentatul actor Heath Ledger, însă geniala sa prestație mi-a lăsat această impresie; este ca și cum, în teribila luptă pe care a dat-o acest actor cu starea sa fizică și cu intensul tumult, s-a creat o tragică asociere a pneumoniei avansate cu o insomnie cronică, toate ducând la transmiterea în film a mesajului de instabil psihic.

Cel mai straniu este că, post-mortem, numeroși colegi de platou au recunsocut că în nenumărate rânduri tânărul actor obișnuia să se plângă de starea sa care se agrava. Iar dacă drept cauză a decesului s-a confirmat supradoza de medicamente, luată însă într-o combinație ieșită din comun, care avea la bază denumiri ce cu greu pot fi procurate în SUA, investigațiile firești ce au urmat au scos la iveală și sursa care îi procura medicamentele ’salvatoare’…

Inevitabilele discuții legate de testamentul lui Ledger, neschimbat (conform variantei oficiale), în ciuda faptului că din 2003 până în anul morții sale, acesta a avut și o fată cu actrița Michelle  Williams, au avut un singur deznodământ: averea estimată la suma de aproximativ 20 milioane de euro a rămas în întregime atât părinților cât și celorlalti verișori, unchi, cât despre fata sa și mama acesteia, tatăl actorului a afirmat că se va avea neasemuită grijă de ele.

Nu am reușit să privesc filmul decât prin ochii lui Joker, un personaj care mi-a transmis starea pe care orice actor trebuie sa o facă prin interpretările sale: să fie credibil, să nu mă dezamăgească în niciun gest, să fie unic pentru rolul său adică să nu mai pot imagina pe nimeni că poate să îndemne la zâmbet, grotesc și perfect, cum ne-a îndemnat el…

Statisticile arată că bibliotecile românilor conțin peste 4 milioane de cărți ce poartă ștampila Humanitas. De asemenea, se face o comparație între numărul de cărți scrise de critici, filosofi dispăruți de ceva vreme bună și iubiții scriitori care trăiesc printre noi și întâmplător sau nu, se lasă purtați de valul pe care îl reprezintă prezentul plumbuit și morocănos, oferindu-ne în final iluzia unei lumi deja cunoscute și din care și cel mai sceptic cititor ar vrea să se lepede prin lectură. Din lupta dintre cele două generații a ieșit învingătoare însă, surprinzător, cea dintâi…

Dar tot noi îi preferăm pe cei din urmă, dovadă fiind faptul că ajungem să stăm la rând ca să vedem ce copii au ‘creat’ geniile noastre; instincul de turmă se acutizează și devenim orbi (vz orbitor…), mici marionete cărora ne lipsesc marile modele.

Îmi place să văd că tot mai mulți tineri își aștern impresiile despre orice intră din sfera lor de interes. La prima vedere, pare cea mai ușoară formă de exprimare și este privită cu mare scepticism de către persoanele cu un vast bagaj cultural.

Însă, dacă ne gândim cât de tipicari am ajuns să fim când vine vorba de ceea ce oferim noi, ca persoană, celor din jur și când lupta pentru a scoate tot ce e mai frumos la iveală pentru a ne face observați și îndrăgiți este mai aprigă acum decât a fost vreodată, îmi vine greu să cred că măcar aceste minime împartășiri care ne fac unici în infinita ‘lume internetică’ nu au la bază un anume timp de meditare, o anume disponibilitate de moment față de subiectul expus.

Aprob orice scriere a  unui om și încurajez pe oricine să încerce să se deschidă, totul trebuie însă pus sub semnul unei intense căutări lăuntrice, sau și mai bine, să aibă drept surse scrierile altora, ale celor consacrați, pe care noi, tinerii, avem șansa să îi descoperim în lumea aceasta a nostră (pentru că tot noi suntem ‘vinovați’ de acestă simplificare a căii până a ajunge la orice creator de operă) fără a mai fi nevoiți să căutăm în bibliotecile vechi ale părinților..

Mâine va fi ultima zi în care veți putea vizita Sala Dalles și veți putea alege din multitudinea de edituri dacă nu ceva ce vă stârnește interesul, măcar una din cărțile pe care vi le doreați pentru că veți găsi reduceri de minim 30%.

Prefer să vorbesc despre Kilipirim si nu despre Gaudeamus pentru că notorietatea și dimensiunile pe care le ia cel din urmă târg de carte sunt evidente.

A fost ocazia perfectă, așadar, pentru a achiziționa printre altele și o carte mult râvnită: ‘Mă numesc Roșu’. Criticii spun că Pamuk merită citit întru totul și sper că acestă primă carte pentru care scriitorul turc a primit Premiul Nobel să îmi stârnească interesul de citi și ‘Zăpada’, ‘Cartea neagră’…

Mi-a plăcut Sala Dalles de data aceasta; muzica și miile de cărți mi-au creat o stare mai plăcută decât o vor face toata luna decembrie brăduții artificiali și cele mai noi modele de globuri care trebuie sa fie musai ‘bordo, cu aspect retro’ iarna aceasta

O mică ‘lecție’, căci a știut să fie dascăl ca nimeni altul:

Gabriel Liiceanu & Andrei Pleșu

Mickey mă îndeamnă și pe mine să răspund la câteva întrebări. Neputănd să o refuz, iată:

1. De persoana iubită calcă strâmb, tu ce față faci?

Ce bine că am învățat tehnici de prim-ajutor ;;)

2. Asupra cui se năpustește dorința ta de păruire?

Sunt o Catwoman??

3. Prekinu’ăl’mai bun prezent devine analog și ăl’ mai bun viitor?

Date fiind circumstanțele, da:)

4. Iubirea ți-o fost dată simultan la două ființe?

De ce nu, când e înscris în gena nostră să ne complicăm viețile:)

5. Trece 1/4 academic și cât mai aștepți după dragostea vieții tale?

În dragoste faci orice, mai puțin să aștepți.

6. Loteria e câștigată de tine, deci îți părăsești slujba ori ba?

Nu îmi doresc așa ‘noroc’.

7. Culmea enervantului în temperamentul tău e?

Mă supăr mult prea repede…

8. Peste 10 ani ești?

Ceea ce am clădit până atunci și nimic mai mult:)

9. Băiatul care ți-a dat lovitura de palmă e?

Cea de la care am Leapșa este Mickey, prietena mea din Cluj;)

10.Primul lucru pe când îl înfăptuiești când deschizi ochii la crăparea de ziuă e?

Zâmbesc.

11. Preferi singur ori într-o relație?

A doua variantă.

Fără speranța că vor răspunde, îndrept totuși leapșa către: Mihai și Thian

Mulțumim Studențiada pentru că și anul acesta a venit cu bilete gratuite către studenții dornici să mai iasă și în oraș.

Dacă la capitolul Filme am avut parte chiar și de avanpremiere, vizionarea acestora având loc în condițiile unei săli superbe cum este cea de la Cinema Pro, secțiunea Teatre m-a dezamăgit, pot spune; atâția actori plini de har, atâtea săli în care tinerii care nu au mai fost niciodată să urmăreasca o piesă pot impresiona și pot stârni interesul oricui, pot ajunge sa creeze acea prima impresie de unde începe totul..și totuși, s-a preferat oferirea unor bilete la Teatrul Evreiesc de Stat (dacă nu mă înșel- despre care am o părere bună, desigur) și la Teatrul de Revistă ‘Constantin Tănase’.

Nu puteam să nu văd ce poate totuși să ofere un ’spectacol’ ce se desfășoară în inima Lipscaniului, trebuia să nu mă mai las condusă de prejudecăți și să sper pentru o secundă că nu voi fi asaltată de fragmente a ceea ce au fost Revelioanele mult așteptate în fața televizoarelor, cele oferite cam în urmă cu vreo douăzeci de ani. Momentele cuprindeau fără doar și poate glume adresate întregii familii, bazate predilect pe sărăcia aceea pe seama căreia era cel mai simplu să se râdă, dar și pe comicul de situație la care bunica se amuza strașnic.

Refuz să părăsesc orice sală în care are loc vreun moment artistic de orice gen din minimul respect pe care îl datorez celor care s-au străduit să îmi creeze o anumită stare și să îmi transmită un anume mesaj, însă faptul că mi s-au confirmat toate temerile privind calitatea actului artistic și că da, au cântat și bărbați ce purtau pantaloni lucioși și ‘îl cântau’ pe Marc Anthony pe o coregrafie de Matrix ce alterna cu cea specifică emisiunilor ‘Surprize-Surprize’, mi-a displăcut mult prea mult.

Așadar, inițiative bune există, trebuie doar să știm să le alegem pe cele mai bune, pentru că ceea ce vedem și simțim pentru prima dată când vine vorba de ceva necunoscut până în acel moment, ne poate crea o impresie pe care cu greu o mai putem înlocui.