Am obtinut doua invitatii la filmul din deschiderea Festivalului de Film European. Nu obisnuiesc sa plec inainte de terminarea peliculei din respect fata de proiect in general, fata de oamenii care muncesc pentru ca tot ceea ce vad la cinema sa capete un sens, sa fie acceptat, poate chiar apreciat.
Din pacate, in aceasta seara nu regizorul, scenariul sau actorii m-au dezamagit la vizionarea filmului: ‘La Graine et le Mulet’ , ci faptul ca s-a ajuns ca de la un moment comic creat datorita unor probleme tehnice de microfon sa imi fie foarte greu sa urmaresc filmul care a a avut nesansa unei proaste sonorizari la Sala Palatului.
Celelalte filme se vor proiecta la Sala Studio si La Muzeul Taranului Roman; vreau sa mai merg la inca unul pentru a nu ramane cu un gust amar dat de tara noastra de aceasta data, nici vorba de calitatea filmului…Surprising Romania!
Mi-a placut, ce-i drept, la nebunie, reclama pe care am gasit-o si pe site-ul Festivalului; foarte inspirata!!
‘Caru’ cu Bere’ se numeste, si cu toate astea, este un loc in care ajung apoape numai strainii.
E un restaurant cu o arhitectura aparte, impozanta si ale caror vitralii au un impact puternic asupra nou-venitului, incercand sa-l transpuna inca de la intrare in atmosfera Bucurestiului de inceput de secol XX.
Berea este specialitatea casei, insa am inteles ca Octavian Goga ori I.L.Caragiale obisnuiau sa frecventeze locul unde crenvurstii cu hrean, ridichiile negre si maslinele din partea casei ce veneau o data cu vinul erau doar cateva din deliciile care indemnau pe oricine sa revina la beraria din Strada Stavropoleos.
Spectacole exista si sunt din cele mai variate, iar meniul unul de exceptie.
Ca student, este un restaurant unde merita sa sa ajungi, insa este oarecum greu sa devii un client fidel..
A fost o seara foarte frumoasa la ‘Caru’ cu Bere’ si as vrea sa cred ca ‘pe la 40 de ani’, cum zicea sarbatoritul zilei de azi, astfel de iesiri sa fie tot mai dese pentru ca e chiar placut sa vezi atatea obiceiuri si voia buna specific romaneasca adunate intr-un singur loc.
De cand sunt la Medicina imi pun frecvent intrebarea asta.
Postul care urmeaza e o reflectie asupra acelora care cred eu ca merita si se termina prin o scuza poate in ceea ce ma priveste.
Am reusit sa vad 2 programe ale patinatorilor mei preferati (din prezent): Stephan Lambiel si Brian Joubert—-ambii castigatori a cel putin un Titlu Mondial, Olimpic si numeloase Nationale.
Ambii au plecat de la programul scurt de pe pozitii dezavantajoase: 5, 6.
Proba libera urma sa fie deci decisiva.
Am vazut un Lambiel pierdut, care nu si-a revenit dupa socul primei cazaturi…a trebuit sa suporte sa arate publicului o prestatie care nu il mai reprezenta, care nu arata nimic din efortul depus si din increderea pe care o are oricine care a castigat deja de 2 ori Campionatul Mondial. Ce i-au iesit impecabil au fost insa piruetele pentru care este de altfel atat de renumit…
A urmat imediat Brian Joubert care s-a controlat incredibil si a aratat incredere in executie, prezentand un program uluitor (a riscat chiar, si in mijlocul programului, dupa o cvadrupla si un triplu axel reusite a aratat un semn triumfator catre public, fapt ce in cele din urma nu a reusit sa starneasca decat un alt val de simpatie din partea intregii lumi).
La sfarsitul acestei zile, cei doi privesc diferit dedicatia si efortul sustinut la care s-au supus; exista satisfactie sau dezamagire.
Azi am fost Stephan Lambiel, dar incerc sa fiu nu Joubert, ci tot Lambiel, numai ca un Lambiel la antrenamente
Pentru aceasta seara va recomand noul album R.E.M: Accelerate. Este nou si merita macar curiozitatea noastra
24 februarie este Noaptea Oscarurilor in 2008. Maine la aceasta ora vom afla ceea ce e normal sa aflam si anume cine au fost cei mai buni in ale regiei si ale actoriei in ultimul an, insa ceea ce este mai interesant este ca vom vedea daca macar in timpul marelui eveniment atmosfera va fi mai putin tensionata decat in restul perioadei ce tocmai a trecut.
Poate ca reactiile vor fi mai imprevizibile, iar nemultumirile se vor vedea imediat dupa aflarea castigatorilor. Ma intreb daca va mai exista acel ‘zambet’ bine-cunoscut si nu atat de iubit al americanilor care ascunde (re)sentimente evidente in anumite situatii.
Preferintele mele, tinand cont si de filmele pe care le-am vazut, sunt:
Cel mai bun film: Juno;
Cel mai bun actor intr-un rol principal: Johnny Depp (in Sweeney Todd..’);
Cel mai bun actor intr-un rol secundar: CaseyAffleck (in ‘The Assassination Of Jasse James By The Coward Robert Ford’);
Cea mai buna actrita intr-un rol principal: Cate Blanchett (in ‘Elizabeth: The Golden Age);
Cea mai buna actrita intr-un rol secundar: Saoirse Ronan (in ‘Atonement’);
Cel mai bun film de animatie: Ratatouille;
La cel mai bun regizor nu indraznesc sa prezic ceva, mai ales ca nu am vazut ‘ No Country For Old Men’ si nici ‘There Will Be Blood’ care sunt printre favorite la majoritatea categoriilor.
Astea fiind spuse: Sa castige cei mai buni!
P.S. Puteti urmari mult asteptatul eveniment pe HBO
Sesiunea nu m-a lasat sa ma mentin ancorata in ceea ce inseamna realitatea zilelor noastre; acum aflu si eu ca SUA si Germania au convenit sa recunoasca independenta Kosovo
Insa (!!) am dat peste acest site care poate ca ma va tine la curent si cu ce se mai intampla in lume…si daca nu va fi sa fie, macar voi sti parerea lui Badea ;
Ma gandeam ca la noi nu exista niciun moment al anului in care sa se faca mare valva pe tema unor carti, nu exista emotiile alegerii unui castigator, un eveniment la care abia astepti sa vezi care sunt nominalizatii si sa te bucuri cand va castiga preferatul tau.
Nu stiu ce ne lipseste ca sa existe ‘un cel mai bun roman romanesc al anului..’ sau mai stiu eu ce. Scriitori avem, iar de notorietatea lor e tot mai mare.
Oricum eu as acorda premiul Nobel romanesc anul acesta nu unei femei de 88 de ani care a dat peste cap toate pariurile britanicilor, ci lui Marin Preda cu ‘Cel mai iubit dintre pamanteni’..da, nu as depasi anii 80.
Mi-am adus aminte (auzind atatea denumiri la anatomie dupa descoperitori francezi) de ceva ce mi-a zis profesorul Sh legat de asa numita ‘lipograma’; aceasta ar fi un text in care se evita, intentionat, folosirea unei anumite litere.
Culmea este ca un scriitor francez a reusit asta intr-un roman intreg; el nu a folosit deloc litera ‘e’. Eu una nu stiu cat succes a avut aceasta carte (am aflat in prealabil ca se numea ‘La Disparition’) si nici cata lume s-a chinuit sa o citeasca, dar din cate stiu autorul chiar a luat in serios ideea aceasta, semnandu-se: Gorgs Prc..
si ma gandeam ca multi suntem ‘Mr President’ la un moment dat in viata pentru ceilalti si nu stim cum sa reactionam.
Sa taci, sa nu iti pese, sa arati ca iti pare rau Sau sa mergi inainte si sa uiti tot ce a durut, nemaiContand persoanele pentru care nu mai Contezi nimic.
Am citit de curand in ‘Dilemateca’ lunii octombrie despre un om care a reusit sa isi schimbe viata si parerile celorlati despre el prin intermediul unei dezvaluiri. Este vorba despre Gunter Grass, un intelectual de marca al Germaniei, care a ales sa-si dezvaluie printr-o carte intreg trecutul patat de amprenta nazismului.
Biografia sa este intitulata ‘Decojind ceapa’ si recunosc ca explicatia titlului este primul lucru care m-a atras la acest articol; Grass sustine ca pe de o parte ceapa este privita ca o leguma, el deconjind-o (actiune radicala), iar pe de alta parte ‘o decojeste foaie cu foaie’, trecand prin toate etapele operatiunii.
Nu am idee daca este singurul scriitor care a ales sa infrunte povara dezvaluirii unui secret important prin o autobiografie ( parca mai usor decat printr-un discurs, cu toate ca este considerat un orator iscusit), insa cert este ca varsta la care a ales sa faca dezaluirea vietii lui nu il va ajuta sa isi recastige increderea germanilor, polonezii cerundu-i chiar sa renunte la titlul de cetatean de onoare al orasului Gdansk.
Scriitorul afirma: ‘Cititorii cartilor mele sunt, ca si mine, autorul, marcati de politica. Nu ar avea sens sa caut idile apolitice, caci, pe nesimtite, chiar si metaforele lunii au devenit macabre.’
Faimosul regizor s-a prezentat de curand la Festivalul de film de la Roma cu pelicula ‘Youth Without Youth’, inspirata din o nuvela a lui Mircea Eliade, ‘Tinerete fara tinerete’.
Cartea prezinta drept personaj principal un profesor <Dominic Matei> care intr-un final e nevoit sa aleaga intre a trai alaturi de fiinta iubita (si a o condamna prin asta la o imbatranire prematura pentru ca delirurile lui puternice au un efect devastator asupra sanatatii femeii <interpretate de Alexandra Maria Lara> si a o scuti de o viata traita pe jumatate.
Dupa premiera europeana, criticile au considerat filmul mai degraba dificil, cu o actiune complicata. Noi macar putem recunoaste actori romani cu renume precum regretatul Adrian Pintea (in onoarea caruia Francis Ford Coppola a afirmat ca a realizat proiectia), Marcel Iures, Florin Piersic Jr., Anamaria Marinca (cea care a jucat magistral in filmul lui Cristian Mungiu ‘4 luni, 3 ssaptamani si 2 zile’).
Este primul film dupa 10 ani de pauza din partea regizorului american si ramane de vazut cat de bine l-a inteles pe Eliade
