Prin America, in librarii precum “Borders” sau “Barnes and Noble” sau in orice loc mai cochet din Londra unde se vand carti se intampla ceea ce la noi inca nu se prea vede; oricine poate lua orice atlas, dictionar sau carte de colectie si se poate aseza intr-un fotoliu confortabil, de unde, pe o muzica de fundal placuta citeste si citeste…cat vrea.

Daca te mai gandesti sa ai alaturi in aceasta relaxare superba si o cafea Strabucks de la standul din mijlocul magazinului..

Ascultam :

si ma gandeam ca multi suntem ‘Mr President’ la un moment dat in viata pentru ceilalti si nu stim cum sa reactionam.

Sa taci, sa nu iti pese, sa arati ca iti pare rau Sau sa mergi inainte si sa uiti tot ce a durut, nemaiContand persoanele pentru care nu mai Contezi nimic.

Ma intreaba Cornelia ce fac duminica sau cum e duminica pentru mine:

Minus

• de mica am urat sa stiu ca a doua zi trebuie sa fiu ascultata, nevoita sa ma concentrez a doua zi (la lucruri care oricum nu prea conteaza) si nelasata in pace sa citesc ce imi place..;

Plus(uri)

• am in sfarsit timp de tenis sau macar sa ies cu prietenii;
• duminicile mele au inceput multa vreme prin mersul la biserica;
• se strange toata familia la masa si e bine ca imi revad nepotelul
• se aude in toata casa cursa de Formula 1 sau Moto GP daca sunt pe acasa (poate fi si ‘minus’..)
• cand are chef sor’mea, ma ia si pe mine pana la munte sa mancam o pizza si sa mai uitam de zgomotul din Bucuresti.

Nu prea citesc poezii, poate si pentru ca simt ca poetii sunt mai greu de inteles si sigur nu sunt eu cea care sa reuseasca sa prinda mesajul lor. Am dat insa peste acestea doua, semnate Marin Sorescu, care m-au incantat:

A fost o zi...

Te intorci acasa
Putintel uzat,
dar multumit,
Multumit ca un bilet de tramvai aratat la control,
Si perforat exact unde trebuie.
Te-ai desirat cu generositate toata ziua
Si acum te aduni cu fiecare pas
Si astepti sa vii tot din urma,
Si vii de pretutindeni, ca un tren de marfa gol
Vii si nu te mai termini.

A fost o zi ca toate celelalte, plina de roade.
Nici n-ai ajuns bine la serviciu
Ca ai si inceput sa-ti depui activitatea
Pe birou, pe scaune, pe telefon si pe celelalte obiecte inconjuratoare
special amenajate.

Ai facut fata si la alte sarcini:
Ai cerut si ai dat tigari
Ai strins mina la cel putin o suta de cunoscuti
Grabindu-te sa le-o iei inainte cu intrebarea
‘Ce mai faci?’ ca sa n-apuce ei sa te intrebe,
Punindu-i astfel intr-o pozitie de inferioritate,
Si desigur ai vorbit toata ziua normal,
In limitele Dictionarului de Limba Romana Contemporana,
Circa cinci mii de cuvinte.

Si acum, in timp ce stringi rugina,
De pe cheia uitata-n buzunar,
Constati ca pietricelele care ti-au intrat in pantofi,
Ti s-au furisat rind pe rind si-n suflet
Si suna acolo ciudat
Asa incât copii tai vor mai avea inca o jucarie
Pe care s-o zdrangane.

Chiar si nervii tai care ti s-au rasucit azi foarte artistic,
Vor putea fi folositi de ei cu succes
Drept zbirniietoare la noul zmeu de hirtie.
Peste citeva minute zmeul se va inalta vesel
Pe deasupra casei tale semnalizind in cosmos,
Ca pe pamint exista totusi viata
Care este valorificata la maximum.

Am zarit lumina

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Am citit de curand in ‘Dilemateca’ lunii octombrie despre un om care a reusit sa isi schimbe viata si parerile celorlati despre el prin intermediul unei dezvaluiri. Este vorba despre Gunter Grass, un intelectual de marca al Germaniei, care a ales sa-si dezvaluie printr-o carte intreg trecutul patat de amprenta nazismului.

Biografia sa este intitulata ‘Decojind ceapa’ si recunosc ca explicatia titlului este primul lucru care m-a atras la acest articol; Grass sustine ca pe de o parte ceapa este privita ca o leguma, el deconjind-o (actiune radicala), iar pe de alta parte ‘o decojeste foaie cu foaie’, trecand prin toate etapele operatiunii.

Nu am idee daca este singurul scriitor care a ales sa infrunte povara dezvaluirii unui secret important prin o autobiografie ( parca mai usor decat printr-un discurs, cu toate ca este considerat un orator iscusit), insa cert este ca varsta la care a ales sa faca dezaluirea vietii lui nu il va ajuta sa isi recastige increderea germanilor, polonezii cerundu-i chiar sa renunte la titlul de cetatean de onoare al orasului Gdansk.

Scriitorul afirma: ‘Cititorii cartilor mele sunt, ca si mine, autorul, marcati de politica. Nu ar avea sens sa caut idile apolitice, caci, pe nesimtite, chiar si metaforele lunii au devenit macabre.’

Cautam melodia ‘Your Guardian Angel‘ si am gasit si:

Faimosul regizor s-a prezentat de curand la Festivalul de film de la Roma cu pelicula ‘Youth Without Youth’, inspirata din o nuvela a lui Mircea Eliade, ‘Tinerete fara tinerete’.

Cartea prezinta drept personaj principal un profesor <Dominic Matei> care intr-un final e nevoit sa aleaga intre a trai alaturi de fiinta iubita (si a o condamna prin asta la o imbatranire prematura pentru ca delirurile lui puternice au un efect devastator asupra sanatatii femeii <interpretate de Alexandra Maria Lara&gt si a o scuti de o viata traita pe jumatate.

Dupa premiera europeana, criticile au considerat filmul mai degraba dificil, cu o actiune complicata. Noi macar putem recunoaste actori romani cu renume precum regretatul Adrian Pintea (in onoarea caruia Francis Ford Coppola a afirmat ca a realizat proiectia), Marcel Iures, Florin Piersic Jr., Anamaria Marinca (cea care a jucat magistral in filmul lui Cristian Mungiu ‘4 luni, 3 ssaptamani si 2 zile’).

Este primul film dupa 10 ani de pauza din partea regizorului american si ramane de vazut cat de bine l-a inteles pe Eliade

Maine seara ma voi duce sa vad o piesa de teatru care a avut mare succes in stagiunile trecute. Se numeste ‘Regina Mama’ si se joaca la TNB.

Am vazut ca se poarta piesele cu putine personaje si se pare ca si aici sunt doar doua, unul dintre ele fiind interpretat de formidabila Olga Tudorache. Ma gandesc ca are un rol foarte greu si am mai observat ca nu e singurul caz in care un actor cu foarte multa experienta si cu zeci de ani in spate de actorie are in continuare roluri din cele mai mari.

Pe de o parte se spune ca un mare talent are valoare toata viata, dar ma intreb de ce nu sunt lasati si cei tineri sa fie vazuti mai mult ..

Am aflat chiar de pe CNN cum ca Albus Dumbledore, seful vrajitorilor de la Hogwarts, unul dintre personajele povestilor Harry Potter, e homosexual.

E clar ca daca la inceput imaginatia lui J.K.Rowling ma impresiona atat de tare incat nu am avut interesul sa citesc nicio pagina din ce a scris, acum originalitatea cu care a inceput sa scrie e umbrita de ‘dezvaluiri socante’ care ajung sa placa si sa starneasca un si mai mare interes. La o conferinta la New York o fetita a ajuns sa o intrebe pe autoare daca vrajitorul isi va gasi ‘adevarata dragoste’ !!

Aceasta premiera in lumea literaturii pentru copii a adus incantare si in randul asociatiilor pentru drepturile minoritatilor sexuale. Ma intreb insa cat de mult s-au bucurat parintii copiilor care au deja vreo 6 volume Harry Potter acasa si care il vor astepta cu ceva emotii pe viitorul..

Am citit recent despre controversa iscata in urma unei premiere de la TNB. Era vorba despre piesa ‘Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal’ si despre reactia unui spectator, ce a strigat la sfarsit: ‘Rusine’, dezamagit fiind de prestatia actorilor si de modul de punere in scena a piesei.

Se pare ca nu se opreste totul aici, intrucat actorul principal, Claudiu Blont, simtindu-se lezat in urma reactiei acestui domn din public, a tinut sa riposteze, sugerandu-i chiar sa urce pe scena si sa spuna un monolog pentru a realiza si el cat de greu este sa fii actor si cat de mare este presiunea la o premiera.

Acest incident este printre putinele de gen, mai ales prin reactia mai mult sau mai putin oportuna a actorului, profund intrigat ca in ciuda aplauzelor care s-au auzit din plin in sala la sfarsitul reprezentatiei, din partea acestui domn a avut parte de o exteriorizare negativa categorica.

Nu stiu daca as fi vrut sa fiu acolo, dar mi-ar placea sa nu mai existe laitmotive sau mai degraba ‘parti din normal’ la romani adica sa nu se aplaude la sfarsit chiar daca nu a impresionat mai nimic sau nu s-a transmis nicio stare mai speciala, daca niciun actor nu a reusit sa intre chiar si in rolul unui nebun cum poate era cazul aici.

Poate ca daca spectatorii vor pleca la teatru cu asteptari mai mari si cu o dorinta mai mare de a fi sinceri cu ei insisi, salile de teatru vor fi un loc de regasire si de intelegere pe neasteptat de multe planuri.